2. Autoreglementarea umorală locală
3. Reglementarea hormonală
3.1. Funcțiile hormonilor
3.2. Proprietăți comune ale hormonilor
3.3. Clasificarea chimică a hormonilor
3.4. Surse de hormoni
3.4.1. Glandele de secreție internă
3.4.2. Celule unice producătoare de hormoni
3.4.3. Celulele de cromafină
3.5. Dinamica formării și acțiunii hormonilor
3.5.1. Ritmurile de secreție
3.5.2. Rata secreției de hormoni
3.5.3. Forme de transfer de hormoni prin sânge
3.5.4. Mecanisme de acțiune a hormonilor asupra celulelor
3.5.5. Durata de viață a hormonilor
3.6. Reglarea secreției hormonale
CONCEPTUL REGLEMENTĂRII UMORULUI
Reglarea umorală este reglementarea proceselor de viață cu ajutorul substanțelor care intră în mediul intern al corpului (sânge, limf, lichior, etc.).
Semnalele pentru reglarea umorală sunt substanțele biologic active (BAS). BAS este o substanță care furnizează informații (semnal) și funcții de reglementare specializate în concentrații mici și nu este utilizată de organism ca material energetic sau plastic. Alimentarea BAS a celulelor care reacționează din locurile de formare a acestora are loc prin căi multiple: prin contacte intercelulare, fluid intercelular, prin fluide circulante. Calea care este urmată de BAS după secreția organelor și țesuturilor variază de la sute de nanometri la zeci de centimetri. Conform metodei de transfer de informații, se disting următoarele tipuri de expunere la BAS:
Efectul autocrin este produs de BAS, eliberat din celula secretoare și care acționează asupra acesteia.
Isokrinno acționează substanțe secretate, transportate din celulă în celulă pe contactele suprafețelor lor.
Acțiunea paracrinală are efectul BAS, care intră în spațiul intercelular și influențează prin difuzie celulele învecinate.
Efectul telekrinnoe (la distanță) are efectul BAS, care este adus celulelor țintă cu flux sanguin. Toți hormonii clasici (clasici) ai glandelor endocrine posedă o acțiune îndepărtată.
Reglementarea humorală este împărțită condițional în auto-reglementare locală și reglare hormonală.