3. Monetarismul
Monetarismul este una dintre direcțiile neoliberalismului care a apărut în SUA în cadrul școlii din Chicago. Această învățătură a dat bani un rol decisiv în mișcarea vibrațională a economiei. Monetariștii se concentrează asupra problemei legăturilor dintre oferta de bani și producție. În opinia lor, băncile sunt principalul instrument de reglementare a proceselor economice. Modificările pe care le evocă pe piața monetară sunt transformate în schimbări ale pieței bunurilor și serviciilor.
Fondatorul monetarismului este Milton Friedman (1912). Lucrările sale "Teoria cantitativă a banilor", "Capitalismul și libertatea".
Prevederile inițiale ale monetarismului:
1. Economia de piață posedă stabilitate, autoreglementare și dorința de stabilitate. Prețurile acționează ca principalul autoritate de reglementare. Afirmația despre necesitatea intervenției statului în economie este respinsă.
2. Prioritatea factorilor monetari.
3. Regulamentul nu ar trebui să se bazeze nu pe sarcini actuale, ci pe sarcini pe termen lung, deoarece consecințele fluctuațiilor ofertei de bani nu afectează imediat, ci cu un anumit decalaj în timp.
4. Nevoia de a studia motivele comportamentului oamenilor.
Conceptul lui Friedman se bazează pe o teorie cantitativă a banilor. Nevoia de bani se explică prin lichiditatea ridicată a acestora, însă posesia banilor ca atare nu aduce venituri. Nevoia de bani este cererea de bani. Este relativ stabilă. Este influențată de 3 factori:
n volumul producției;
n nivelul absolut al prețurilor;
n viteza de bani, în funcție de atractivitatea acestora (nivelul ratei dobânzii).
Oferta este suma de bani care este în circulație. Este volatilă, este stabilită din exterior, reglementată de Banca Centrală.
Principala funcție a banilor este de a servi drept bază financiară și cel mai important stimulent al dezvoltării economice. Motivul inflației este un exces al ofertei de bani. Monetariștii au identificat două tipuri de inflație: așteptate (normale) și neprevăzute (care nu corespund previziunilor).