În cursul fiziologic al sarcinii există o relație strânsă între starea hormonală a organismului matern, placentă și făt. Placenta are o capacitate selectivă de a tolera hormonii maternali. Deci, hormonii care au o structură complexă a proteinelor (somatotropină, hormon tireotrop, ACTH etc.) practic nu trec prin placentă. Penetrarea oxitocinei prin bariera placentară este împiedicată de activitatea crescută în placenta enzimei oxitocinazei. Trecerea insulinei de la corpul mamei la făt este aparent îngreunată de greutatea sa moleculară ridicată. În contrast, hormonii steroizi au capacitatea de a traversa placenta (estrogeni, progesteron, androgeni, glucocorticoizi). Hormonii tiroidieni ai mamei penetrează, de asemenea, placenta, totuși, tranziția transplacentară a tiroxinei este efectuată mai lent decât triiodotironina. Împreună cu funcția de a transforma hormonii mama, placenta în sine se transformă în timpul sarcinii într-un organ endocrin puternic care asigură prezența homeostazei hormonale optimale atât la mamă, cât și la făt.
Un loc important în funcția endocrină a placentei aparține sintezei progesteronului. Producția acestui hormon începe la începutul sarcinii, însă în primele 3 luni rolul principal în sinteza progesteronului aparține corpului galben și numai atunci placenta preia controlul. De la placentă, progesteronul intră în principal în sângele mamei și într-o măsură mult mai mică în fluxul de sânge fetal. În placentă, se produce un cortizol cu steroizi glucocorticoizi. Acest hormon este produs și în glandele suprarenale ale fătului, astfel încât concentrația cortizolului din sângele mamei reflectă starea atât a fătului cât și a placentei (sistemul fetoplacental). Până acum, întrebarea rămâne deschisă despre producerea de ACTH și TSH de către placentă.