Alphonse stă pe un cal;
Stăpânul său ține etrierul.
"Senor, ascultă-mă:
Să mergem acum nu este timpul.
În munți e periculos, se apropie noapte,
Un alt ventilator este departe.
Stai aici: cina e gata pentru tine;
Focul este întins în șemineu;
Există un pat - aveți nevoie de pace,
Și calul tău se întinde până la tarabă.
- "Călătoresc în mod obișnuit
Și zi și noapte - ar exista o cale, -
El răspunde, - indecent
Ti-e teama de ceva.
Sunt un nobil, nu un diavol, nici un hoț
Nu mă pot ține,
Când mă grăbesc cu serviciul ".
Și Don Alfonse, calul,
Și el este trotting. Înainte de el
Unul merge pe drumul spre munți
Cheile sunt aproape și surd.
Aici merge în vale;
Ce fel de imagine vede?
În jurul deșertului, joc și gol,
Și în lateral scapă verbul,
Și pe verbul doi corpuri
Ei sunt atârnați. Trage, a zburat
Corbul negru,
Numai el le-a abordat.
Acestea erau cadavrele a două ghats,
Doi frați gloriosi-atamani,
Pe spate și acolo
A rămas ca un exemplu de hoți.
Ploaia și-a plouat cerul,
Și soarele ardea fierbinte,
Vântul deșert ia pompat,
Dansul lor a zburat.
Și a existat un zvon în poporul comun,
Asta, despărțind noaptea,
Sunt libere până dimineața
Umblați, răzbunați-vă dușmanii.
Calea lui Alphonse scoase și în lateral
Treceau și apoi
A alergat repede, ușor,
Cu riderul său neînfricat.
O traducere liberă a unuia dintre episoadele romanului francez de către contele Jan Potocki. Răzbunarea hoților spânzurați este explicată în romanul prin faptul că oamenii spânzurați au fost condamnați pe nedrept. Alphonse este victima acestor răzbunători, dar curajul lui îi învinge machinările demonice. Vyazemskij a mărturisit că „Pușkin gândit extrem de acest roman, în care culorile luminoase și adevărate sunt date un fel de poezie arabă, ficțiune și maniere mai puțin capricioase și viața spaniolilor.“
Data scrierii: 1836