Nu este o întrebare simplă. Imaginea personajului principal este aproape de Puskin însuși. El ia înzestrat cu trăsăturile distinctive ale generației moderne. Onegin este inteligent, educat, bine citit. El este iluminat: înlocuiește țărănimea cu serviciile bancare, ceea ce este mai progresiv și mai puțin împovărătoare pentru ei.
Este decent. El acceptă o scrisoare de la o fată, care la acel moment era imposibil de recunoscut. Dacă ar fi publicat scrisoarea, Tatiana ar fi fost compromisă și nici nu ar fi putut vorbi despre o căsnicie cu prințul. În cele din urmă, se îmbracă cu gust, "ca dandy din Londra".
Și cu aceste virtuți, Onegin nu găsește fericirea. El este singur, jucând în dragoste și prietenie în societatea înaltă, sa îndepărtat de societate. Ca persoană inteligentă, decentă, a văzut viciile acestei societăți, partea sa inferioară. Goliți conversații nesfârșite, bile cu viziuni de mireasă, nenorociri sub o bogată bogăție exterioară - nu mai voia să mai facă asta.
În același timp, el a respectat pe cei vrednici. El nu și-a impus prietenia, nu a umplut cu complimente, ci doar a apreciat binele și binele. La urma urmei, sa sincer sa îndrăgostit de Lensky, deși nu era predispus la el ca pe un erou romantic.
Onegin nu găsește fericirea, este o personalitate reflectorizantă, iar acesta este un semn bun, acești indivizi se dezvoltă mereu. Problema lui este că nu a realizat imediat că Tatyana este un suflet înrudit, că ea a fost trimisă de el de Dumnezeu. Dar nimic nu le împiedică să se iubească unul pe celălalt. Nu legați o poveste de dragoste "pe marginea", ar stinge sentimentele și iubirea.
De la un astfel de roman, Olga. Am plâns pentru Lensky, m-am îndrăgostit de el și l-am părăsit fericit.
Onegin nu găsește fericirea, pentru că este o natură bogată în întregime și astfel de personalități nu sunt întotdeauna ușoare în viață.
Pe exemplul lui Onegin și Tatianei putem concluziona că dragostea nu este întotdeauna o garanție a fericirii