Birourile consulare, în conformitate cu Convenția de la Viena privind relațiile consulare (1963), beneficiază de următoarele privilegii și imunități.
1) Utilizarea steagului național și a stemului. Steagul național al statului reprezentat poate fi postat și emblema sa națională consolidată pe clădirea ocupată de unitatea consulară și, atunci când este legată de îndeplinirea atribuțiilor oficiale, asupra mijloacelor sale de transport.
2) Furnizarea de spații. Statul destinatar ar trebui fie să ofere asistență statului trimițător pentru achiziționarea de spații de pe teritoriul său care sunt necesare pentru înființarea sa consulară, fie să o asiste în obținerea locațiilor în mod diferit.
3) Inviolabilitatea spațiilor consulare. Autoritățile statului de reședință nu poate intra în acea parte a spațiilor consulare, care este utilizat exclusiv pentru activitatea oficiului consular decât cu acordul șefului postului consular, desemnată de acesta sau șeful misiunii diplomatice a statului trimițător. Statul acreditar are obligația specială de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja consular.
4) Scutirea locurilor consulare din impozite. Localurile consulare și reședința șefului regulat al oficiului consular, proprietarul sau chiriasul care statul trimițător sau orice persoană care acționează în numele acesteia, sunt scutite de toate impozitele, taxele și taxele naționale, regionale și municipale, cu excepția celor care reprezintă plata pentru servicii specifice serviciu.
5) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare. Arhivele consulare și documentele sunt inviolabile în orice moment, indiferent de locația lor.
6) Libertatea de mișcare. Statul de reședință trebuie să se asigure că toți angajații postului consular au libertatea de circulație și de călătorie pe teritoriul său, cu excepția zonelor care sunt interzise să intre sau sunt reglementate din motive de securitate națională.
7) Libertatea comunicării. Statul acreditar permite și proteja libertatea de comunicare a postului consular pentru toate scopurile oficiale. În comunicarea cu guvernul, misiunile diplomatice și alte posturi consulare ale statului trimițător, oriunde ar fi, postul consular poate folosi toate mijloacele adecvate, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valizelor diplomatice sau consulare și mesajele în cod sau cifrate.
8) Relațiile și contactele cu cetățenii statului trimițător. Pentru a facilita implementarea funcțiilor consulare în raport cu cetățenii statului trimițător:
a) funcționarii consulari sunt liberi să comunice și să aibă acces la cetățenii statului trimițător;
b) autoritățile competente ale statului de reședință notifică imediat oficiul consular al statului trimițător că, în cadrul districtului consular, un cetățean al acestui stat este arestat sau sa angajat la închisoare sau la detenția provizorie sau este deținut în orice alt mod, dacă acest cetățean o cere;
c) funcționarii consulari au dreptul de a vizita un cetățean al statului trimițător, care se află în închisoare, arest sau detenție, a conversa cu el, și, de asemenea, au dreptul să corespundă cu el și de a asigura reprezentarea sa legală.
9) Notificarea morții, custodiei sau tutelei și a accidentelor de nave și aeronave.
Fiecare membru al oficiului consular beneficiază de privilegiile și imunitățile prevăzute în Convenția de la intrarea sa pe teritoriul statului de resedinta pe proces-verbal pentru a prelua postul sau, dacă este deja pe teritoriul său, din momentul în care a preluat atribuțiile la postul consular . Membrii de familie ai unui post consular care locuiesc cu el se bucură de privilegiile și imunitățile prevăzute în Convenție.
1) Integritatea personală a funcționarilor consulari. Funcționarii consulari sunt supuși arestării și pedepsei închisorii numai pe baza hotărârilor judecătorești ale autorităților judiciare competente în cazul comiterii unor infracțiuni grave.
2) Notificarea arestării, arestării preventive sau a urmăririi penale. În cazul arestării sau arestării preventive a oricărui angajat al personalului consular sau inițierea unei cauze penale împotriva sa, statul de reședință va notifica cu promptitudine șefului postului consular acest lucru. În cazul în care șeful unității consulare însuși este supus unor astfel de măsuri, ostilitatea notificării va notifica statul reprezentat pe cale diplomatică.
3) imunitatea de jurisdicție. Ofițerii consulari și ofițerii consulari nu sunt supuși jurisdicției autorităților judiciare sau administrative ale statului de reședință cu privire la faptele pe care le îndeplinesc în îndeplinirea funcțiilor consulare.
4) Obligația de a da mărturie. Angajații unei instituții consulare pot fi numiți martori în conducerea chestiunilor judiciare sau administrative. Un funcționar consular sau un angajat al unui membru al personalului nu poate refuza să facă dovezi. Dacă un ofițer consular refuză să facă dovezi, nu i se pot aplica măsuri de constrângere sau pedeapsă. Organismul căruia i se cere mărturia poate, ori de câte ori este posibil, să asculte astfel de dovezi la domiciliu cu acea persoană sau la un post consular sau să ia mărturie scrisă de la el.
5) scutiri fiscale. Functionarii consulari și angajații consulari și membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei, sunt scutite de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale sau municipale, cu excepția taxelor percepute pentru servicii specifice, impozite și taxe pe venitul privat, precum și multe altele.
6) Scutire de taxe vamale și inspecție. Statul de reședință, în conformitate cu legile stabilite în ea și reglementările permit importul și scutirea de taxe vamale, impozite și taxe conexe, altele decât cheltuielile de depozitare, transport și servicii similare.
47. Instrumente juridice internaționale de bază în domeniul drepturilor omului. Probleme actuale ale protecției drepturilor omului în dreptul internațional
Drepturile omului au devenit obiectul reglementării juridice internaționale numai în secolul al XX-lea; unele prevederi erau cuprinse în Tratatul de la Versailles din 1919 și în unele convenții OIM adoptate între războaiele mondiale.
Pe lângă tratatele universale de codificare a drepturilor omului, există tratate încheiate pe probleme specifice. Acestea includ:
B. Acordurile care interzic relele tratamente și alte încălcări ale drepturilor omului (Convenția Sclavia, din 1926 și Protocolul din 1953, Convenția privind munca forțată, 1930; Convenția Genocidului din 1948, Convenția pentru reprimarea traficului de ființe umane și a exploatării prostituării altora din 1949 și altele).