Ea pune pentru o lungă perioadă de timp. Mă uit pe fereastră. Stroking câinele. Pe zidurile sale nu sunt imagini. Pe rafturile sale nu sunt fotografii. Pe biroul ei, în ordine. Pe coroană de flori lumânare. Serviete potrivire în ton. Tăcere.
-Bună seara.
-Alo
-Frumos, nu-i așa?
-Cum, după aceasta, puteți rămâne calmă?
-Și ce crezi că ar trebui făcut?
-Nu știu, dar eu nu mint, bucurându-se de zăpadă. Act!
-Act?
-Da, pentru a face ceva: pentru a rezolva, pentru a apăra, pentru a dovedi. Nu poți lăsa totul așa cum este!
-Ce este?
-Da, el va interfera cac, și tu. Într-un cuvânt, oamenii - monștrii.
-Ya, probabil, ar generaliza toți oamenii, mai mult sau mai puțin, oferindu-le o formă (greu de distins de un astfel de adevăr). Dar, dacă-l asculta aici, concret - este un individ total diferit, dificil, unic. Uita-te un pic mai profund, prin ochi, lumina, atunci când organismul este pierdut, atunci puteți vedea modelul de caleidoscopul, care este prevăzută în interiorul lui: atingerea și schimbarea de model. N-ai îndrăzni niciodată să încerce să-l piardă într-o grămadă de „om“. El - un om, omul care mă interesează. Te uiți, ai auzit, dar este numai atunci când simțiți că nu puteți auzi urechile și ochii pentru a vedea. Se pare ca o presupunere. cum înclină capul, mușcă limba ușor, ridicându-se în vârful picioarelor, în speranța de a prinde fisura (prin este posibil să se strecoare.), care nu este punctul de vedere static perceptibil la schimbarea imaginilor. Dacă nu-l vezi, nu înseamnă că nu, indiferent de ce pentru.
Întotdeauna este. Spațiul dintre lentilă și celălalt.
-Ce ai?
-Faptul că este necesar să se uite de circumstanțe.
pieptul ei opintire ușor.
Tăcerea - o foaie albă, care nu este impusă de sunete de linii orizontale și verticale ale cuvintelor vorbite. Cuvintele părăsit gura nu numai, ci și gândurile. Ei nu se mai rup de nicăieri. Nimeni nu ar putea gândi.